Slava Crucii

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

Avem adeseori o reprezentare parţială despre Cruce şi despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacţii. Există însă şi un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranţă însă, nu putem face totul pentru celălalt dacă ţinem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, poftă de stăpânire, mândrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i însă că sunt gata la toate sacrificiile pentru el.

Dacă este bolnav, mă voi duce la el, voi rămâne împreună cu el. Celălalt poate suporta el însuşi greutăţi, persecuţii, şomaj… Iar eu pot să port împreună cu el această Cruce.

Inima celuilalt poate fi mişcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci, el va înţelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur şi simplu.

Continuă lectura

Anunțuri

Portretul Sfântului

parintele-dumitru-staniloae-si-parintele-arsenie-bocaÎn persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruie lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită. Cum se manifestă în mod concret această umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă față de fiecare ființă umană un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente. Delicatețea sa se răsfrânge chiar și asupra animalelor și a lucrurilor, pentru că, în tot și în toate, el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și cu indiferență. El respectă pe fiecare om și fiecare lucru și, daca un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.

Sfântul Isaac Sirul spune despre compasiunea sfântului: „Ce este un suflet, o inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură: pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor îi face pe sfinți să verse din ochi șiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă și intensă, care stăpănește inima sfinților, îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neînsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta, ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi, chiar și pentru animale, pentru dușmanii adevărului și pentru cei ce le fac rău.” (…)

Continuă lectura

Teologia ca slujire bisericească de explicare și aprofundare a dogmelor sau a planului de mântuire și de înviorare a lucrării slujitoare a Bisericii

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

Revelaţia dumnezeiască, izvorul credinţei creştine.
Biserica, organ şi mediu de păstrare şi fructificare a conţinutului Revelaţiei.

III. Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

3. Teologia ca slujire bisericească de explicare și aprofundare a dogmelor sau a planului de mântuire și de înviorare a lucrării slujitoare a Bisericii

a. Caracterul definit al formulelor dogmatice și explicarea lor teologică interminabilă.

Dogmele – ca expresie doctrinară a planului de mântuire și de îndumnezeire a celor ce cred, realizat prin Biserică de Hrisstos și de Duhul Sfânt sau a ”comorilor de înțelepciune” și de viață dumnezeiască puse la dispoziția noastră în Hristos, pentru însușirea lor treptată de către noi în cursul vieții pământești și a totalității lor în viața veșnică – au nevoie de o punere continuă în lumină a conținutului lor nesfârșit. Opera aceasta, o face Biserica, prin teologie.

Rezultatele explicării teologice, intrate în întrebuințarea permanentă a Bisericii devin învățătura Bisericii, care este identică cu Tradiția bisericească în sens larg, cuprinzând în ea o înțelegere îmbogățită a Sfintei Scripturi și a Tradiției apostolice, pusă în slujba propovăduirii și a slujirii sfințitoare și pastorale a Bisericii.

Continuă lectura

Dogmele ca expresie doctrinară a planului de mântuire revelat şi realizat de Dumnezeu în Hristos şi extins şi fructificat prin Biserică

pr-dumitru-staniloaePărintele Dumitru Stăniloae

III. Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

B. Biserica, organul de păstrare şi fructificare a Revelaţiei

2. Dogmele ca expresie doctrinară a planului de mântuire revelat şi realizat de Dumnezeu în Hristos şi extins şi fructificat prin Biserică

Dogmele creştine sunt, după forma lor, punctele planului de mântuire şi de îndumnezeire a noastră, cuprinse şi realizate în Revelaţia dumnezeiască supranaturală, care a culminat în Hristos, şi păstrate, propovăduite, aplicate şi explicate sau definite de Biserică. Ca atare, ele reprezintă adevăruri de credinţă necesare pentru mântuire. Pentru creştinism, există un singur adevăr atotcuprinzător care ne mântuieşte: Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Adevărul atotcuprinzător este propriu-zis Sfânta Treime, comuniunea Persoanelor supreme; dar Ea lucrează mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu, Ipostasul divin Care uneşte în Sine Dumnezeirea şi umanitatea, dorind să adune în Sine toate. În Logosul divin, îşi au originea şi baza, existenţa şi sensurile, toate şi, prin întruparea Lui, adună toate creaturile în Sine. Dogmele explicitează, deci, pe Hristos şi lucrarea Lui de recapitulare a tuturor în El. Iisus Însuşi a spus: „Eu sunt Adevărul” (In. 14, 6).

Continuă lectura

Limba română – mijloc de comuniune interumană

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

Gama largă de sentimente o exprimă şi limba românească, în care elementele latine vechi şi cele de origine franceză şi italiană noi fac casă bună cu cele slave, luciditatea primelor înmuindu-se de infinitul sufletesc al ultimelor şi viceversa .

Această capacitate de încadrare şi asimilare largă şi de umană armonizare a unor cât mai bogate şi contradictorii elemente ne îndreptăţeşte să prevedem o extraordinară dezvoltare lexico-umană a limbii noastre, care o va face peste câteva zeci de ani, cum a spus un filolog german, aptă să fie folosită ca limbă universală.

Are şi limba engleză o uriaşă capacitate de a uni elementele latine cu cele germane şi, în general, de a asimila elemente din toate graiurile, dar fondul ei germano-latin sau strict occidental şi oarecum aspru, mai puţin apt de a exprima bogata şi indefinita gamă a duioşiei, o face totuşi limitată ca expresivitate în comparaţie cu limba românească, lucidă şi duioasă, occidentală şi orientală în acelaşi timp şi uneori prin sinonime nuanţate.

Continuă lectura

Părintele Dumitru Stăniloae: Despre rugăciune

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

[…] Dacă nu mă separ de Dumnezeu, nu trebuie să mă separ nici de oameni. Mântuitorul Iisus Hristos a spus: “Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu pe voi, cum vă iubesc Eu pe voi”; și să fim una în iubirea față de Hristos, să fim conștienți că Hristos ne are pe toți la un loc și noi suntem datori ca, voind să fim în El, să fim cu ceilalți în El; să nu credem că putem fi fiecare singur în Hristos. Nu pot fi singur în Hristos! Trebuie să fiu cu ceilalți, Hristos mă cere să-i iubesc pe ceilalți […]

Mereu să mă refer la ceilalți; nici în rugăciune nu-i voie să mă rup din referirea mea la ceilalți. […]

Trebuie să se considere că oamenii sunt făcuți să fie unul pentru altul: eu să fiu pentru celălalt, celălalt să fie pentru mine. […] Nici un om nu poate fi singur, nu se poate dezvolta singur. […] Nici un om nu este total izolat de ceilalți. Când se merge în direcția aceasta, de izolare sau de dominare a unuia de către altul, se merge spre ceva nenatural. […]

Sursa fotografiei: aici

*

Biserica, organul de păstrare a Revelaţiei

pr-dumitru-staniloaePărintele Dumitru Stăniloae

III. Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

B. Biserica, organul de păstrare şi fructificare a Revelaţiei

1. Biserica, organul de păstrare a Revelaţiei

Dar Tradiţia nu poate exista fără Biserică. Dacă Tradiţia e, în esenţă, invocare şi coborâre a Duhului Sfânt peste oameni şi explicarea apostolică şi autentică a conţinutului Scripturii pe baza aplicării sau trăirii lui sacramentale şi spirituale de către credincioşi, ea nu poate exista fără oamenii care cred în Revelaţie, care cred, adică, în Hristos şi în lucrarea Lui în ei prin Duhul Sfânt. Dar aceştia nu cer şi nu primesc izolat pe Hristos în Duhul Sfânt. Nu cred izolat în venirea şi lucrarea Lui în ei. Nu fac izolat eforturi de a se pregăti, printr-o viaţă morală, pentru cererea şi primirea Duhului Sfânt şi pentru modelarea lor după chipul lui Hristos. Ci toate acestea le fac şi le trăiesc în comunitate, care este Biserica. Comunitatea aceasta a trebuit să ia fiinţă din vremea Apostolilor, pentru ca aceştia să aibă cui să predea această explicare a Revelaţiei sau cui s-o aplice, sau cui să comunice pe Hristos în Duhul Sfânt. Adică, dacă propovăduirea şi lucrarea Apostolilor face parte şi ea din Revelaţie, Revelaţia a continuat să se completeze în Biserică, după întemeierea ei. De aceea, Biserica este subiectul Tradiţiei, subiectul care pune Revelaţia în aplicare, Biserica începe cu Tradiţia, Tradiţia începe cu ea.

Continuă lectura