(Sursa iamginii: Revista Ortodoxa)
Revelaţia supranaturală ca izvor al credinţei creştine
C. Lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt în desfăşurarea Revelaţiei dumnezeieşti
Progresul în istoria mântuirii, determinat de Revelaţie, este un progres în cunoaşterea şi în realizarea sensului existenţei noastre în Dumnezeu ca şi comuniune directă şi desăvârşită cu Absolutul ca persoană şi, în El, cu toate persoanele semenilor noştri; este un progres în cunoaşterea şi în realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu. Corespunzător cu aceasta, Revelaţia este opera Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, după al Cărui model e creat omul, întrucât şi Fiul îşi are originea în Tatăl şi răspunde chemării Lui; dar este şi opera Duhului Sfânt, ca Cel ce ne spiritualizează continuu, întărindu-ne tot mai mult în libertatea iubitoare, eliberată de automatismul naturii. Progresul în asemănarea omului credincios cu Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu se realizează prin aceea că El Însuşi ne vine, prin istoria Revelaţiei, tot mai aproape. Apoi, luând El Însuşi chipul nostru, ca să-l refacă unindu-l cu Sine ca model, ne ridică până la deplina actualizare a noastră, prin învierea şi înălţarea umanităţii noastre asumate de El, ca bază a învierii şi înălţării noastre. Este, în acelaşi timp, un progres în spiritualizarea noastră, fără de care nu vom putea învia întru slavă şi nu ne vom putea înălţa la cer. Această împreună-lucrare a Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt se poate observa întâi în Revelaţie până la încheierea ei în Hristos şi apoi, prin Biserică, prin Scriptură şi prin Tradiţie.În special, rolul important al Sfântului Duh în realizarea Revelaţiei şi în eficienţa ei ulterioară arată că revelarea Logosului ca sens supremal existenţei şi întruparea Lui în natura umană sunt solidare cu actul de spiritualizare a naturii umane, efectuată prin Duhul Sfânt, şi progresează împreună.
Părintele Dumitru Stăniloae 