Biserica, organul de păstrare a Revelaţiei

Părintele Dumitru Stăniloae

III. Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

B. Biserica, organul de păstrare şi fructificare a Revelaţiei

1. Biserica, organul de păstrare a Revelaţiei

Dar Tradiţia nu poate exista fără Biserică. Dacă Tradiţia e, în esenţă, invocare şi coborâre a Duhului Sfânt peste oameni şi explicarea apostolică şi autentică a conţinutului Scripturii pe baza aplicării sau trăirii lui sacramentale şi spirituale de către credincioşi, ea nu poate exista fără oamenii care cred în Revelaţie, care cred, adică, în Hristos şi în lucrarea Lui în ei prin Duhul Sfânt. Dar aceştia nu cer şi nu primesc izolat pe Hristos în Duhul Sfânt. Nu cred izolat în venirea şi lucrarea Lui în ei. Nu fac izolat eforturi de a se pregăti, printr-o viaţă morală, pentru cererea şi primirea Duhului Sfânt şi pentru modelarea lor după chipul lui Hristos. Ci toate acestea le fac şi le trăiesc în comunitate, care este Biserica. Comunitatea aceasta a trebuit să ia fiinţă din vremea Apostolilor, pentru ca aceştia să aibă cui să predea această explicare a Revelaţiei sau cui s-o aplice, sau cui să comunice pe Hristos în Duhul Sfânt. Adică, dacă propovăduirea şi lucrarea Apostolilor face parte şi ea din Revelaţie, Revelaţia a continuat să se completeze în Biserică, după întemeierea ei. De aceea, Biserica este subiectul Tradiţiei, subiectul care pune Revelaţia în aplicare, Biserica începe cu Tradiţia, Tradiţia începe cu ea.

Modurile de păstrare a Revelaţiei supranaturale 2. Sfânta Tradiţie şi legătura ei cu Biserica şi cu Scriptura

Părintele Dumitru Stăniloae

Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

A. Modurile de păstrare a Revelaţiei supranaturale

2. Sfânta Tradiţie şi legătura ei cu Biserica şi cu Scriptura

Tradiţia e permanentizarea dialogului Bisericii cu Hristos. Conţinutul Scripturii, primit prin credinţa ce se transmite de la Apostoli în comunitatea Bisericii, nefiind produs omenesc, ci fiind insuflat de Duhul Sfânt, trebuie, pe de o parte, păzit, pe de alta, adâncit în înţelesurile lui nealterate, primite de la Sfinţii Apostoli. Prin aceasta, Scriptura se cere după o tradiţie neschimbată de la Apostoli. Aceasta e o altă formă de păstrare şi folosire în eficienţa ei continuă a Revelaţiei integrale realizate în Hristos. Scriptura are un dinamism intrinsec. Conţinutul ei se vrea cunoscut, aplicat şi trăit într-o tot mai mare adâncime şi intensitate, pentru că însuşi Conţinutul Revelaţiei, Care este Hristos Cel necuprins, Se vrea cunoscut şi însuşit tot mai mult, şi iubit tot mai intens. Tradiţia actualizează acest dinamism al Scripturii, fără să-l altereze, fiind ea însăşi o aplicare şi o aprofundare continuă a conţinutului ei. Concomitent cu păstrarea ei autentică, Tradiţia efectuează această actualizare a dinamismului Scripturii, prin calitatea ei de explicatoare adevărată a Scripturii. Explicarea aceasta e în esenţă apostolică. Sfântul Apostol Pavel, pentru înţelegerea epistolelor sale, trimite la predica sa orală, care se vede că a rămas în comunitate ca Tradiţie şi prin Tradiţie (1 Cor. 11, 2; 15, 3; 2 Tes. 2, 15; 3, 6). Această explicare sau „învăţătură apostolică” a credinţei trebuie să rămână ca un model permanent, ca o regulă de neschimbat (Rom. 6, 17; Iuda 3). Biserica de la început stăruia şi era îndemnată să stăruie în „învăţătura apostolică”; aceasta relata cuvintele şi faptele lui Hristos, dar era şi o explicare a lor comună, care, în esenţă, nu se făcea fără Duhul lui Hristos (Fapte 13, 12; Tit 1, 9; Evr. 13, 9). Dar învăţătura sau explicarea aceasta avea forme variate în expunere (1 Cor. 14, 26; 1 Tim. 4, 2).

Modurile de păstrare a Revelaţiei supranaturale 1. Sfânta Scriptură şi legătura ei cu Biserica prin Sfânta Tradiţie

Părintele Dumitru Stăniloae

Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

A. Modurile de păstrare a Revelaţiei supranaturale

1. Sfânta Scriptură şi legătura ei cu Biserica prin Sfânta Tradiţie

Dialogul viu al Bisericii cu Hristos se poartă în mod principal prin Sfânta Scriptură şi prin Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură este una din formele în care se păstrează Revelaţia în eficienţa ei, ca apel al lui Dumnezeu în continuare. Ea este expresia scrisă a Revelaţiei împlinite în Hristos. Ea prezintă pe Hristos în forma cuvântului Lui dinamic şi a cuvântului tot aşa de dinamic al Sfinţilor Apostoli despre faptele Lui mântuitoare, în eficienţa permanentă a lor. Dar ea descrie şi modul în care Dumnezeu a pregătit mântuirea noastră în Hristos şi modul în care Hristos continuă să lucreze, prin extinderea puterii Lui, pentru asemănarea noastră cu El, ppână la sfârşitul lumii. Prin cuvântul ei, Hristos continuă să ne vorbească şi nouă, să ne provoace la răspuns cu fapta, să lucreze astfel şi în noi. Noi simţim prin cuvântul Scripturii că Hristos continuă să lucreze în noi prin Duhul Lui Cel Sfânt: “Iată Eu cu voi sunt în oate zilele până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20). Sfânta e Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Care S-a tălmăcit pe Sine în cuvinte, în lucrarea Lui de apropiere de oameni pentru ridicarea lor la El, până la întruparea, învierea şi înălţarea Lui ca om. El lucrează prin cuvintele acestea, prin care Se tălmăceşte pe Sine, asupra noastră, pentru a ne conduce şi pe noi la starea la care a ajuns El. Scriptura redă ceea ce continuă să facă Fiul lui Dumnezeu cu noi din această stare de Dumnezeu şi om desăvârşit, deci Scriptura tălmăceşte lucrarea prezentă a lui Hristos. Căci Hristos, rămânând mereu viu şi Acelaşi, Se tălmăceşte prin aceleaşi cuvinte, dar ca Cel Ce vrea să ne facă şi pe noi asemenea Lui.

Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

Părintele Dumitru Stăniloae

Introducere

Revelaţia dumnezeiască, izvorul credinţei creştine.

Biserica, organ şi mediu de păstrare şi fructificare a conţinutului

Revelaţiei.

III. Lucrarea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, de păstrare a Revelaţiei în eficienţă, prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în cadrul Bisericii

Revelaţia supranaturală s-a încheiat în Hristos. Căci în El a ajuns la împlinire, ca în Primul Exemplar, planul de mântuire şi de îndumnezeire a creaţiei. Mai sus nu poate duce acest plan. Dumnezeu nu vine mai aproape de om decât a făcut-o în Hristos. Unirea între Dumnezeu şi om nu poate înainta mai departe. Noi nu putem înainta la o mai mare împlinire decât în Hristos.