Revelaţia supranaturală ca izvor al credinţei creştine
A. Revelaţa supranaturală – confirmare şi completare a credinţei naturale
Credinţa naturală, care are izvorul în Revelaţia lui Dumnezeu prin natură, oricât de evidentă ar părea, este supusă îndoielii. Aceasta, întâi, pentru faptul că noi suntem supuşi tentaţiei de a lua drept singura realitate dată ordinea fenomenelor cunoscute prin simţuri şi prin instrumentele ce le prelungesc pe acestea şi care oferă satisfacţii trupeşti şi legate de existenţa trecătoare; dar, mai ales pentru că, în mod obiectiv, setei noastre pentru împlinirea sensului existenţei noastre într-o desăvârşire eternă, i se opune realitatea inevitabilă a morţii. Această îndoială e susţinută apoi şi de faptul că ordinea sensurilor, care îi indică omului perspectiva unei desăvârşiri în comuniune cu Persoana infinită, nu apare confirmată în credinţa naturală de iniţiativa Unei astfel de Persoane.
Astfel, lumina sensurilor sau a sensului final etern al existenţei licăreşte în întuneric. În această situaţie, ne vine în ajutor Revelaţia supranaturală. Prin aceasta, Persoana infinită şi eternă intră din proprie iniţiativă în comunicare cu omul, dând un fundament al comuniunii noastre cu semenii.
Părintele Dumitru Stăniloae 